Postat de admin ADD COMMENTS

Deşi nu este încă foarte clar ce au de gând să facă chinezii în şi pentru Valea Jiului, i-am văzut, la Vulcan, pe câţiva consilieri locali sărind în sus şi ridicând deja în slăvi implicarea lor benefică în rezolvarea necazurilor şi problemelor pe care le are mineritul.

Părerea mea

este că tot ce ţine de subteranul şi de suprafaţa Văii Jiului se rezolvă numai şi numai la Bucureşti şi  doar dacă o vor cu adevărat cei care vremelnic guvernează ţara aceasta. Tare îmi e ca restul să nu fie doar poveşti. Chinezii au şi ei minele lor, în care, cum am auzit la radio, se lucrează încă destul de rudimentar şi în care exploziile se ţin lanţ ca-n Afganistan. Aşa că nu văd care ar fi interesul lor să investească, într-adevăr, în altele aflate la mii şi mii de kilometri depărtare de ei. Aha, treaba aia că vor să ne ajute să împrumutăm bani din băncile chinezeşti, ca să cumpărăm tehnologie de la ei, da, aia se poate. Numai că nu la asta s-au gândit cei care s-au agăţat de speranţa galbenă care s-a arătat acum vreo trei săptămâni la noi în vale. mai multe pe zvj.ro

categories: Stiri

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu.

Featured Video