Postat de admin ADD COMMENTS
DE CE DACII PLÂNGEAU LA NAŞTERI ŞI RÂDEAU LA ÎNMORMÂNTĂRI ?  
(Răspunsul autorului : pentru că ştiau – Dumnezeu mai ştie de unde ! – că întruparea însemna încarcerarea spiritului într-un nou trup material, iar moartea ELIBERAREA SPIRITULUI către CREATOR).
CITAT :
„ Ion Horaţiu Crişan prezenta în volumul *Spiritualitatea geto-dacilor* (publicat în 1986) o relatare impresionantă a istoricului Herodot despre comportamentul emoţional al strămoşilor faţă de viaţă şi moarte. Vorbind despre trauşi, traci care locuiau în Munţii Rodope, ne spune că: *Rudele stau în jurul nou-născutului şi plâng nenorocirile ce va trebui să le îndure acesta, o dată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferinţele omeneşti. Când moare cineva, trauşii îl îngroapă glumind şi bucurându-se. Cu acest prilej ei amintesc nenorocirile de care scapă omul şi arată cât este el de fericit în toate privinţele*, informa autorul Ion Horaţiu Crişan.
Şi alţi autori antici, citaţi în volumul *Spiritualitatea geto-dacilor*, au relatat despre obiceiul prin care copiii erau plânşi la naştere şi fericiţi la moarte.”
… apoi am zărit o lumină albă (nemaiîntâlnit de intensă în strălucire) primprejurul meu, apropiindu-se încet, foarte încet, învăluind totul din încăpere, lucrurile de jos se distorsionau ca într-un film vechi la care pelicula de şaisprezece milimetri începe să ardă, iar eu (iarăşi mă întreb: care eu ?) mă simţeam împins din ce în ce mai departe de spaţiul ciudat de ireal aflat încă sub mine.
În acel moment am văzut ceva care, în loc să mă înspăimânte, m-a bucurat la culme.
Bunica mea după mamă, moartă de un an de zile, apăru ca din senin lângă mine. Deşi n-o recunoscusem la început, instinctiv am ştiut că este ea. Ciudat mi s-a părut faptul că întinerise între timp, nu i-aş fi dat mai mult de treizeci de ani.
Iar în spatele ei am zărit – incredibil ! – o mulţime de sfere de lumină roşie în mişcare continuă.
M-am îndreptat fericit către ea ( mă crescuse de la o vârstă fragedă, părinţii mei având amândoi servici la stat).
Dar, în acel moment fulminant, am realizat înciudat că nu puteam să fac acest lucru deoarece întregul peisaj din jurul meu s-a schimbat brusc.
M-am trezit într-un salon de spital unde o femeie tânără se regăsea în chinurile facerii. Am privit-o cu atenţie şi am recunoscut-o. Era mama mea care mă aducea pe lume.
După care, cu o viteză ameţitoare, dar extrem de clar şi lucid, mi-am revăzut copilăria, pubertatea, adolescenţa, tinereţea şi maturitatea.
Era ca şi cum un film în relief – care mă înconjura din toate părţile – se derula în mare grabă în spaţiul în care mă aflam, iar eu, un simplu observator intern, conştientizam lucrurile bune şi rele pe care le trăisem pe parcursul vieţii.
Am scris „conştientizam” pentru că viaţa mea, privită prin prisma faptelor rele, net negative, mă determinau să resimt o durere şi un regret uriaş care puneau – ca şi ghearele unui vultur hulpav – stăpânire, încetul cu încetul, pe ego-ul meu neîntrupat.
Mai ştiu că aş fi vrut să intervin în acel mozaic şi să-mi îndrept faptele rele, dar concomitent realizam că acest lucru nu-mi era permis.
Am luat parte la cea mai cruntă, cea mai nemiloasă, cea mai intensă şi vie auto-judecată care mi-a fost dată s-o trăiesc vreodată.
Suferinţa pe care am adus-o multora de-a lungul anilor trecuţi ardea în mine, eu eram cel care suferea în locul lor, parcă aş fi trăit un propriu iad interior. Nu există cuvinte care să descrie aceste stări şi simţăminte care – deşi le vedeam panoramic în juru-mi – trăirile în sine erau groaznic de dureroase.
Apoi, brusc, toate acestea dispărură şi am zărit intrarea într-un tunel, ca o gură imensă de peşteră semi-întunecată, care se apropia vertiginos de mine, iar eu de ea. Era în fapt un vortex, o punte Einstein-Rosen, o banală gaură de vierme care ducea cel mai probabil ÎN LUMEA DE DINCOLO.
STOP JOC …
Am realizat mut de uimire cum, dintr-odată, gura tunelului se opreşte o fracţiune de timp (care timp?), după care – cu aceeaşi viteză – se îndepărtează de mine.
M-am trezit levitând din nou în încăperea sălii de operaţie, în fapt simţeam cum sunt tras în jos către trupul meu material („nu, nu vreau înapoi ! „ – m-am pomenit ţipând, de parcă m-ar fi putut auzi cineva).
Reintrarea în acel trup „murdar” s-a realizat prin creştetul capului, acest lucru nu-l voi uita niciodată.
Cunoaşteţi senzaţia pe care o simţiţi atunci când vă trageţi pe mână nişte banale mănuşi chirurgicale, foarte strâmte, care vă obturează parţial mişcările degetelor şi vreţi să vă scăpaţi cât mai repede de ele ?
Ei bine, o stare asemănătoare am simţit eu, sau conştientul meu, în momentul în care mi-am reocupat corpul plămădit de Dumnezeu din ţărână. După care n-am mai simţit nimic, întunericul propriului meu creier acoperindu-mă întru-totul într-un giulgiu de necunoştinţă.
******************************
M-am trezit, întrupat de data asta, horcăind, pe masa de operaţie. Nu puteam respira. Plămânii mei nu primeau aerul pe care încercam cu mare dificultate să-l trag în piept. Ca şi cum trupul meu refuza acest dar dumnezeiesc, fără de care nu poţi supravieţui.
– Hai, nu te mai prosti ! mi-aduc foarte bine aminte că mi-a spus medicul anestezist, după care m-a lovit de câteva ori cu latul palmelor în zona celor doi plămâni.
Ciudat ! Deşi încă nu puteam respira, mă simţeam extrem de fericit. Nu-mi era frică de moarte, o moarte groaznică, cea printr-o posibilă asfixiere din lipsă de aer. Era ca şi cum aş fi lăsat undeva în urmă instinctul meu de conservare, în călătoria pe care o făcusem departe de materie.
Încetul cu încetul mi-am revenit totuşi. Respiram normal, ahtiat parcă după aerul cu miros de iod şi medicamente din încăpere.
– Operaţia a reuşit, a spus doctorul Subin, ortopedul, în timp ce una dintre asistente îi ştergea cu tifon broboanele de sudoare de pe frunte. Duceţi pacientul la terapie intensivă !
Atunci am realizat că umărul şi mâna mea stângă erau imobilizate în gips.
– Să nu-ţi mişti mâna, m-a atenţionat cel care mă operase, să se întărească bine gipsul. Să puneţi un radiator lângă pat !
– Am înţeles dom’ doctor şi vă mulţumesc, am spus eu zâmbind, după care am fost scos din sala de operaţie şi dus în salonul de terapie intensivă unde am stat doar o noapte, a doua zi dimineaţa fiind readus în patul meu din salonul de ortopedie.
******************************
Am mai stat o săptămână în spital, după care am fost externat.
Dar nu pot să trec fără să vă povestesc ce mi-a spus doctorul Subin atunci când – părăsind salonul după ce mi-am luat rămas bun de la ceilalţi pacienţi, urându-le sănătate maximă – am intrat în cabinetul lui de la capătul culoarului de pe secţie.
Eram doar noi doi, eu şi cu el, când – uşor încruntat – m-a întrebat:
– Eşti sperios de felul tău ?
– Nici vorbă, dom’ doctor, i-am răspuns eu amuzat, bănuind ce-avea să-mi spună.
– Nu vreau să-ţi ascund faptul că în timpul operaţiei ai fost circa două minute în moarte clinică. Inima ta a încetat să mai bată. A trebuit să recurgem la metodele de resuscitare. M-ai speriat de moarte ! Ce-a fost în capul tău ?
– Păi, în cazul acesta, dumneavoastră sunteţi cel sperios, i-am răspuns eu râzând în hohote. Nu eu !
– Măi tinere, cu aşa ceva nu-i de joacă. Ai murit, înţelegi ?
– Cât încă mai respir sunt mai viu ca niciodată, am spus, eu venisem să vă mulţumesc încă o dată pentru reuşita operaţiei.
N-aveam de gând să-i relatez despre experienţa T.A.M. (Trăire în Apropierea Morţii) prin care trecusem. Mă întreb şi acum: dacă i-aş fi povestit, m-ar fi crezut oare ?
Răspunsul la această întrebare nu-l voi afla vreodată.
– Şi să vii săptămânal în policlinică la mine la control, ai auzit măi, trezitule din morţi ?
– Am să vin dom’ doctor, sigur c-am să vin, am spus eu părăsind încăperea.
******************************
Mistuitoarele incendii
Ale inimii podişuri –
Pentru suflete remedii
Coborâşuri şi suişuri.
Focul roş’ ce nu-mi dă pace –
Gheena chinului din mine
Stă chezaş să nu m-atace
Cea care mereu revine.
E femeia de culoare
Parte din infernul negru,
Ea dorind în plin ardoare
Trupul meu mizer – „integru”.
Mi-aş dori s-o pot supune
S-o strivesc de pragul porţii,
Visul meu de dor minune
E s-o scot din calea sorţii.
Nesatisfăcută zace
În patul ei cu negre perne,
Aşteptând să mă atace
Din labirinturi şi caverne.
Este singura din lume
Ce mizere lucruri drege –
Are un vertij renume :
„Suferinţele culege.”
Mă va avea până la urmă
Căci e o perseverentă
Şi voi serba într-a ei turmă
Moartea mea cea inerentă.
……………………
Mă trezesc ud de sudoare
În patul meu murdar de vise
Şi mă simt făr’ de valoare –
Un actor de prin culise.
Sătul în plin mi-s iar de toate
Golul sufletului doare,
Dar e o zi şi mâine poate …
Unii se nasc şi-un altul moare.

Autor  Liviu Pirtac

categories: OPINII

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu.

Featured Video

Despre noi

Bine ati venit la noi! Site-ul infovaleajiului.ro constituie o importantă sursă de informare despre situaţia socio-politică din Valea Jiului şi nu este controlat de nici o structură politică sau grupare economică. Ne dorim sa fim cititi si comentati de un public interesat de chestiunile pe care le dezbatem. Ne dorim ca acest loc sa fie o agora in care sa discutam impreuna cu voi despre viata din spatele unei stiri, despre problemele si dilemele cu care se confrunta oamenii zi de zi, si nu in ultimul rand despre evenimentele cele mai controversate ale momentului. Dorim ca atat cei care citesc, cat si cei care scriu pe acest site sa se simta bineveniti. De aceea va rugam sa folositi un limbaj decent ,fara continut jignitor, obscen, pornografic, abuziv sau ilegal. Incurajam dezbaterile constructive si aprinse, dar nu si atacurile personale. . Dorim ca toti cei care scriu aici sa nu foloseasca un discurs care instiga la ura sau face discriminari de rasa, religie, nationalitate, sex, preferinte sexuale, varsta, etnie, handicap etc. Mediatorul site- ului isi rezerva dreptul de a sterge mesajele care constituie amenintari sau abuzuri verbale la adresa altor persoane care posteaza mesaje , folosesc un limbaj defaimator. Trebuie sa aveti drept de proprietate intelectuala pentru toate materialele pe care le trimiteti pe acest site . Continutul care nu va apartine nu poate fi postat fara acordul in scris al celui care detine drepturile de proprietate intelectuala asupra respectivului continut. Mediatorul site- ului isi rezerva dreptul de a sterge mesajele , lipsite de sens, mesajele care nu se refera la subiect sau scrise intr-o alta limba decat cea romana. La fel se va intampla si cu mesajele scurte, trimise doar cu scopul de a include URL-ul autorului. Site-ul infovaleajiului isi declina orice responsabilitate legata de continutul comentariilor voastre.

Recent Comments