Postat de admin ADD COMMENTS

Fostul lider al minerilor, Vasile Ioan Savu, nu a scăpat de povara sumelor însuşite necuvenit, abuzând de poziţia pe care o ocupa în fruntea Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. Savu este judecat de instanţele româneşti pentru fapte săvârşite în perioada 2002-2003, în urma unui cercetări începute în 2006

Faza de detenţie

Tribunalul Bucureşti a decis la sfârşitul lunii iulie că fostul lider al minerilor Vasile Ioan Savu trebuie să execute 3 ani de închisoare. Tribunalul a judecat un recurs la sentinţa Judecătoriei Sectorului 1, instanţă care la mijlocul lunii februarie anul curent decisese suspendarea executării, sub supraveghere, a 3 ani de închisoare împotriva lui Savu.

Potrivit portalului Tribunalului Bucureşti, de data aceasta instanţa „a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului Savu Vasile Ioan în regim de detenţie şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate (fostul şef al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, Vasile Savu, trebuie să plătească organizaţiilor sindicale prejudiciate 50.000 de euro şi are sub sechestru două apartamente în Petroşani – n.r.)”.

Lider de sindicat cu mână lungă…

citeste mai multe pe:www.gazetavaii.ro

categories: Stiri

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu.

Featured Video