Postat de admin ADD COMMENTS

Omul metanometru” Mihai Prisacariu şi-a suspendat, la cerere, raportul de serviciu de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), unde îndeplinea funcţia de consilier.

Primul ministru Emil Boc a aprobat suspendarea, la cerere, a raportului de serviciu a lui Mihai Prisacariu, consilier de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice din cadrul CNSC. Act publicat în Monitorul Oficial din 13 ianuarie 2011.

În martie anul trecut, Mihai Prisacariu a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), fiind numit consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În urma deciziei de anul trecut, Prisacariu a rămas, însă, consilier în cadrul CNSC.

Şefia de la CNSC nu a împiedicat afacerile familiei

Chiar dacă s-a aflat la CNSC, organism care decidea acceptarea sau respingerea contestaţiilor depuse de către firmele participante la licitaţii publice sau, ulterior, în Secretariatul General al Guvernului, firmele care aparţin familiei lui Mihai Prisacariu au continuat să aibă relaţii cu societăţile de stat. Adică, au câştigat bani frumoşi din fonduri publice, cei mai mulţi dintre ei pe filiera Ministerului Economiei via Companiei Naţionale a Huilei.

Peste 5 miliarde de lei vechi în ultimele luni de la CNH

afla mai multe pe :www.gazetavaii.ro

categories: Stiri

Lasa un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a posta un comentariu.

Featured Video